Având în vedere intrarea în vigoare, începând cu data de 25 august 2026 a Legii nr. 169/2026privind Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a I-a nr. 661 din 10.08.2026, Primăria Municipiului Brașov aduce la cunostința cetățenilor că începând cu această dată se modifică documentele și cerințele aferente înregistrării solicitărilor pentru emiterea certificatelor de urbanism.
Serviciile electronice aferente depunerii online a cererilor pentru emiterea Certificatelor de Urbanism sunt temporar indisponibile.
În această perioadă sunt actualizate formularele și fluxurile electronice, în conformitate cu noile prevederi legale.
Serviciile online vor fi reactivate după finalizarea acestor actualizări.
Cererile pentru emiterea Certificatelor de Urbanism pot fi depuse fizic, la sediul Primăriei.
Vă mulțumim pentru înțelegere.
1. Certificate de urbanism pentru operațiuni cadastrale
1.1 Certificat de urbanism alipire/dezlipire, instituire drept de servitute
- cerere tip pentru eliberarea certificatului de urbanism completată integral semnată de către toți proprietarii
- imputernicirea acordată solicitantului de catre titularul dreptului de proprietate in cazul in care solicitantul nu este titularul dreptului de proprietate;
- extras(e) CF de data recenta (nu mai vechi de 30 zile);
- plan intocmit de arhitect sau urbanist cu propunerea de dezmembrare/comasare;
- documentație topografică intocmită conform Ordinului nr. 600/2023 privind aprobarea Regulamentului de avizare, receptie si inscrierile in evidențele de cadastru si carte funciară –2 exemplare care va respecta planul de dezemembrare/comasare intocmit de arhitect/urbanist;
- CD cu plan de amplasament şi delimitare al imobilului în format electronic, format .dwg sau .dxf versiune Acad max. 2007, executat în sistem de proiecţie Stereo 70, ce va conţine un singur layer cu limitele parcelei ce va contine propunerea de alipire/dezlipire (de tip polilinii);
- documentul de plată a taxei de eliberare a certificatului de urbanism, în copie
1.2.Certificat de urbanism pentru lucrări ingineresti (extinderi de retele edilitare, construire drumuri/străzi noi, girații iluminat stradal)
- cerere tip pentru eliberarea certificatului de urbanism completată integral;
-extras(e) CF de data recenta (nu mai vechi de 30 zile) pentru toate terenurile afectate de lucrări;
- pentru imobilele neînscrise în evidenţele de cadastru şi publicitate imobiliară: plan de încadrare în zonă, eliberat, la cerere, de către OCPI Brașov;
- solutia tehnica a furnizorului pentru extinderile de rețele edilitare;
- plan de situatie pe care se vor trasa lucrarile propuse intocmit de proiectant autorizat; se va atașa si in format .dwg sau .dxf versiune Acad max 2007;
- documentul de plată a taxei de eliberare a certificatului de urbanism, în copie.