Întocmirea actului de deces se face la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, la ofițerul de stare civilă din cadrul primăriei unității administrativ-teritorialeîn a cărei rază s-a produs decesul, pe baza actelor menționate în secțiunea Acte necesare.
Observații
NOTA 1. Declararea decesului se face în termen de 3 zile de la data încetării din viață a persoanei. În acest termen se cuprind atât ziua în care s-a produs decesul, cât și ziua în care se face declarația.
NOTA 2. Când decesul se datorează unei sinucideri, unui accident sau altor cauze violente, precum și în cazul găsirii unui cadavru, declararea se face în termen de 48 de ore, socotit din momentul decesului sau al găsirii cadavrului.
NOTA 3. În cazurile prevăzute la NOTA 2, pentru întocmirea actului de deces este necesară și dovada eliberată de poliție sau de parchet, din care să rezulte că una dintre aceste autorități a fost sesizată despre deces.
NOTA 4. În cazul în care decesul nu a fost declarat în termenul prevăzut la NOTA 1 sau, după caz, la NOTA 2, întocmirea actului de deces se face numai cu aprobarea parchetului, iar declarația de deces se face în scris, arătând motivele întârzierii.
- Declarantul completează formularul - Anexa - Declaraţie cu moştenitorii legali şi testamentari, în cazul în care decedatul a avut domiciliul pe raza Municipiului Braşov.
Informaţie –Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov se află pe bld. Gării nr. 23 Braşov.
Adresă: B-dul. Eroilor, nr. 8
Telefon: +40 268 416.550 tasta 9 int. 181, +40 268 405.000 tasta 9 int. 181, +40 747 012.629
E-mail: decese@spclepbv.ro
Obs.În cazurile în care declarantul nu poate prezenta certificatele de stare civilă și/sau actul de identitate al persoanei decedate, acesta declară, în scris, motivul neprezentării acestora, precum și datele de stare civilă ale decedatului